Cultura Afinului

504

 

Afinul este un arbust fructifer care este întrebuințat ca plantă alimentară și medicinală. Frunzele se folosesc sub formă de ceai ajutator în diabet, iar fructele în tratamentul diareei și în alte boli de stomac.

Afinul are o înălțime de până la 30-50 cm, cu tulpini târâtoare și cu ramuri opuse, verzi, cu marginile costate. Frunzele cad toamna, ele sunt alterne, de formă ovală, lungi de 1-3 cm, cu marginea dințată mărunt, prezentând un petiol scurt.

Florile sunt de formă globuloasă, de culoare alb-roz, corola terminându-se în 5 dinți. Fructele sunt rotunde, zemoase, de culoare neagră-albăstruie, cu aspect brumariu, conținând numeroase semințe marunte. Sucul lor este violaceu-purpuriu, gustul dulce acrișor-aromat. Afinul înflorește în lunile Mai-Iunie

I. Înființarea plantațiilor de afin.

Plantațiile de afin se înființează pe terenuri acide, cu pH-ul între 4-5; dacă pH-ul este mai mic, se folosesc amendamente(carbonat de magneziu sau carbonat de calciu), iar dacă aciditatea este peste 5, se corectează cu sulfat de amoniu.

În vederea înființării plantației de afin terenul se fertilizează cu 40-50 t/ha îngrășăminte organice și chimice (azotat de amoniu 200 kg/ha ; superfosfat 300 kg/ha și sare potasică 200 kg/ha), după care se desfundă solul la 50 cm.

În vederea plantării, terenul se pichetează la distanța de 3 m între rânduri și 1,5 m pe rând pentru soiurile de afin cu vigoare mai mică – Blueray, Dixi, Coville, Berkeley samd. și la 4 m între rânduri și 2 m pe rând pentru soiurile de vigoare mare – Atlantic, Record etc. Perioada optimă de plantare este toamnă și primăvara.

Plantarea afinului.

Plantarea se face în gropi de 20-25 cm lățime și adâncime, coletul fiind la nivelul solului; peste rădăcini se trage pământ mărunt  care se bătucește și apoi se face un mic mușuroi la baza tufei.

Este bine ca soiurile în plantația de afin să fie amplasate în benzi de 5-6 rânduri pentru a asigura polenizarea reciprocă.

Afinul se poate planta la 0,7-1 m unul de altul pentru a forma un rând compact în cazul culturilor intensive. Dacă se dorește creșterea acestora ca specimene individuale se pot planta la 1,8 m unul de altul. În cazul plantării pe rânduri compacte, distanța dintre rânduri trebuie să fie între 2,5-3,0 m în funcție de echipamentele pe care le veți folosi la întreținerea fermei de afini sau la recoltarea afinelor.

La înființarea culturii se fasonează partea aeriană iar după plantare se udă și se mulcește cu compost pentru sporirea fertilității solului.

Cerințele afinului față de condițiile de mediu.

Temperatura.

Afinul dă rezultate bune în zone cu temperaturi moderate. În cursul iernii rezistă până la- 20 grade Celsius. Gerurile de -25 grade Celsius, -27 grade Celsius , survenite în lunile ianuarie și februarie, au distrus până la 80 % din mugurii florali.

Temperaturile din perioada de vegetație care depășesc 32-39 grade Celsius au repercusiuni negative asupra producției. Înghețurile târzii de primăvară și cele timpurii de toamnă sunt mult mai păgubitoare decât temperaturile extreme.

Lumina.

Suportă semiumbra, dar fructifică abundent în locuri bine luminate pe versanți cu expoziție sudică.Afinul este sensibil la vânt, iar în condiții de curenți puternici este obligatoriu instalarea perdelelor de protecție.

Apa.

Afinul se comportă bine în zonele cu precipitații medii, anuale între 800 -1 000 mm. Soiurile provenite din speciile Vaccinium lamarkii și Vaccinium angustifolium sunt mai rezistente la secetă.

Producții mari, în general, se obțin dacă precipitațiile sunt uniform repartizate pe parcursul perioadei de vegetație sau dacă se poate iriga cultura. Seceta prelungită are efecte negative asupra creșterii și fructificării, iar excesul de umiditate favorizează căderea frunzelor, degradarea sistemului radicular și, în final, uscarea plantelor.

Solul.

Cultura afinului reușește pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu un conținut ridicat de humus, cu pH-ul cuprins între 4,2 și 4,8, cu drenaj bun, întrucat excesul de umiditate duce la asifixierea rădăcinilor.

Pentru corectarea pH-ului între 4 și 5 se folosește turba acidă, sulfat de amoniu,mulci din frunze de stejar sau de conifere. În cazul în care pH-ul este mai mic de patru, reacția solului se corectează cu amendamente calcaroase.

II. Întreținerea plantațiilor de afin.

Afinul se conduce sub formă de tufă aplatizată cu 15-20 tulpini de diferite vârste (1-5 ani).

Tăierile.

După cinci ani de la plantare, tăierile constă din îndepărtarea tulpinilor mai bătrâne de 5 ani și a celor cu o vigoare slabă. La soiurile cu port erect se îndepărtează tulpinile din central tufei iar la soiurile cu tufă rasfirată se înlătură cele ce atârnă sau sunt înclinate.

Lucrările solului.

Sistemul cel mai mult practicat este ogorul lucrat.

Solul se mobilizeaza prin arătură la adâncimea de maximum 12-15 cm, iar în cursul perioadei de vegetație, prin lucrări de întreținere la 5-6 cm, pentru a nu deranja sistemul radicular. În vederea distrugerii buruienilor, pe lângă lucrările de discuire, cultivare se pot utiliza erbicide ca: Fusilade Forte 150 EC, Leopard 5 EC, Dual Gold 960 EC.

 

Fertilizarea.

Se face anual cu îngrășăminte chimice pe bază de azot, fosfor și potasiu, în proporție de 1/2/1, aplicând 500-600 kg/ha, la care se adaugă 15-20 t/ha îngrășăminte organice bine fermentate sau compost. Dacă mulcirea pe an se face cu compost, se poate reduce cantitate de îngrășăminte chimice cu 20-30%.

Se mai pot utiliza îngrășăminte foliare cum ar fi Cropmaxul.

 

Mulcirea solului.

Pe rândul de plante, pentru mulcire, sunt necesare 4-5 tone: rumegus de conifere; litieră de conifere sau de stejar; turbă acidă; frunze sau paie tocate, aplicate într-un strat de 10-15 cm.

Irigarea.

În zone cu precipitații mai reduse, afinul răspunde favorabil la irigare în perioada de creștere a lăstarilor și a fructelor; la 3-5 săptămâni înainte de recoltarea fructelor și după, în perioada de diferențiere a mugurilor de rod.

Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje și dezavantaje pentru cultura zmeurului: prin aspersiune și prin picurare.

Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină și asigură o bună aprovizionare cu apă a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafață cultivată. Alt avantaj ar fi că spală și împrospătează foliajul.

Dintre dezavantaje menționăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafață și favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii și fructelor, în special Botrytis, Didymella și Clandosporium.

În funcție de aprovizionarea cu apă a solului și de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2 udări săptămânal pe solurile mai grele și 2-3 udări/săptămână pe solurile mai ușoare, cu norme de 200-250/ha (20-25 mm).

Irigarea prin picurare (localizată) se folosește tot mai mult pe plan mondial. Se poate face prin conducte îngropate sau la suprafața solului, pentru care se folosesc norme mici de udare, dar cu o frecvență mai mare.

O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile consecutiv poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.

III. Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea în cultura afinului.

Mumifierea fructelor de afin (Molinia vaccinii-corymbosi).

Ciuperca atacă ramurile și florile,tufa având aspectul unei plante afectate de ger. Ciuperca pătrunde în ovarul florii ,se dezvoltă odată cu tinerele fructe, iar când acestea ajung la maturitate se îngălbenesc, putrezesc și cad.

Combaterea apariției mumificării fructelor se poate realiza pe cale agrotehnică și pe cale chimică.

Pe cale agrotehnică se realizează prin strângerea fructelor mumificate (putrezite și uscate) care reduce simțitor rezerva de infecție.

Pe cale chimică se realizează cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Zeama Bordeleza, Tilt 250 EC, Bumper 250 EC.

 

Descrierea și combaterea la arsura ramurilor (Phomophis sp.)

Arsura ramurilor la afin se întalnește frecvent pe tufele slăbite din plantațiile cu exces de apă și datorită neîntrețineri corecte a culturii.

Simptomele bolii apar mai întâi pe ramurile scurte, apoi se extind și la celelalte ramuri din coroană. Frunzele se ofilesc și devin brune, plantele devin slab rezistente la ger.

Combaterea se face prin evitarea factorilor care duc la slăbirea plantelor , cum sunt excesul de apă, seceta, fertilizarea excesivă sau lipsa hranei.

Ca și mod de combatere se taie toate părțile infectate și se ard.

Descrierea și combaterea la mucegaiul cenușiu al fructelor (Botrytis Cinerea).

Mucegaiul cenușiu al fructelor este produsă de ciupercă numită Botrytis Cinerea care atacă cel mai frecvent florile și fructele.

Florile se îngălbenesc și se acoperă treptat cu o pâslă cenușie. Fructele atacate se închid la culoare, se acoperă cu aceeași pâslă cenușie sau albicioasă și încep să putrezească.

În anii ploioși atacul se poate manifesta și pe tulpini prin apariția unor pete de culoare brun-deschisă. Atacul se confundă uneori cu Didymella aplanată.

La un atac mai timpuriu fructele se

Prevenirea apariției mucegaiului cenușiu se poate realiză prin igiena culturală, respectarea distanțelor de plantare și tăierile corespunzătoare.

Combaterea pe cale chimică se realizează cu ajutorul fungicidelor cum ar fi: Rovral 500 SC, Teldor 500 SC, Signum WG etc.

În anii obișnuiți se fac 2-3 tratamente,iar în cei ploioși 3-4 tratamente.

 

Mumifierea fructelor – Reade l. Monilinia vaccinii-corymbosi

Ciuperca atacă rămurelele şi florile din ciorchini, fructele la maturitate se îngălbenesc, putrezesc şi cad pe sol.

Cancerul tulpinilor de afin.

Cancerul tulpinilor produs de două ciuperci: care se manifestă prin pete mici roşiatice pe tulpini având în centru o cicatrice în partea bazală a acestora şi care se manifestă prin apariţia pe tulpini în primul an de atac a unor ridicături largi conice de culoare roşiatică. În anul următor umflăturile se decolorează, căpătând culoarea gri, se măresc şi crapă.

Arsura ramurilor – sp. Phomopsis

Atacă în plantaţiile cu exces de apă, fertilizate în exces sau nefertilizate şi neîntreţinute. Boala se manifestă prin apariţia unor pete roşiatice care cresc în mărime până la 1 cm în diametru. Sunt atacate mai întâi ramurile scurte, apoi petele se extind şi la celelalte ramuri. Frunzişul se ofileşte şi devine brun.

Descrierea și combaterea dăunătorilor.

Cicada gheboasă a pomilor- F. Ceresa bubalus Combatere.

Biologie-ecologie şi mod de atac. Dăunătorul iernează în stadiul de ou în inciziile făcute pe ramuri şi dezvoltă o singură generaţie pe an. Din cauza inciziilor, circulaţia sevei se întrerupe, iar ramurile nu se mai dezvoltă normal şi în cele din urmă se usucă. Măsurile preventive au un rol important în diminuarea atacului: tăierea şi arderea lăstarilor cu ponte, distrugerea buruienilor – gazda principală a larvelor, precum şi aplicarea unui tratament fitosanitar la finalul repausului vegetativ.

Gărgărița florilor de afin.

Insecta este mică de culoare roșie și iernează ca adult.Primăvara depune ouale în muguri ,la baza florilor. Larvele consumă toate părțile florii , inclusiv ovarul. Florile nu se deschid ci se ofilesc și cad. Se combate cu insecticide aplicate în fenofaza dezmuguritului.

Gărgărița fructelor de afin.

Insecta hibernează în sol, sub frunziș, și devine activă primăvara la începutul înfloririi,hrănindu-se cu frunze și flori. Aceasta are culoarea brună închis, cu pete deschise pe spate și cu patru umflături pe aripi. Combaterea se face cu insecticide, primul tratament se face înainte de înflorit, iar al 2-lea după legarea fructelor.

Amintim alți dăunători care pot apărea în cultura afinului: musca afinului, cicada, viermele fructelor, păduchii testosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Agropataki.ro © Copyright 2022. Toate drepturile rezervate.
Close

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/agropata/public_html/prestashop/blog/wp-includes/functions.php on line 5286