Cultura Păstârnacului

461

Păstârnacul se cultivă pentru rădăcinile tuberizate cu gust dulce și aromă plăcută, se folosește pentru prepararea unor mâncăruri și a unor conserve.

Păstârnacul are un conținut ridicat de substanță uscată, glucide, protide, vitamine B1, B2,C săruri de K, P, Cl, Si și substanțe volatile.

Rădăcinile și frunzele de păstârnac constituie un furaj de calitate pentru animale și au de asemenea proprietăți terapeutice recunoscute în tratamentul bolilor mintale, fortificarea unghiilor,oaselor, plămânilor și în normalizarea circulației periferice și a diurezei.

 

I. Particularități botanice.

Păstârnacul este o plantă bienală care în primul an formează o rădăcină tuberizată de forme diferite (conic,alungit, sferic, fusiform), de culoare alb-gălbuie, cu lenticele mari. Pulpa este untoasă,uneori ușor fibroasă,dulceagă și aromată de culoare albă sau gălbuie.

Îngroșarea rădăcinii este mai intensă în ultimele două luni de vegetație. Rădăcinile secundare pot pătrunde până la 40 cm adâncime în sol.

Frunzele din rozeta formată în primul an sunt lung petiolate, penat sectate, cu lobi mari, dințați și foliole trilobite, lucioase, pe partea superioară și pubescente pe cea inferioară.

În anul al doilea se formează tulpina floriferă de 1,5-2,0 m înălțime, ramificată, striată, fistuloasă, pe care frunzele sunt altene și sesile. Inflorescențele formate în vârful ramificațiilor tulpinii sunt ambele compuse, cu flori mici, gălbui pe tipul 5.

Înflorirea are loc la 45-50 de zile de la plantarea plantelor mamă (iunie), și durează 5-40 zile. Polenizarea este alogamă și pentru a evita corcirea la producerea semințelor sunt necesare spații de 800-1000 m între soiuri.

Facultatea germinativă variază între 60-70%, păstrându-se doar 1-2 ani.

II. Cerințele păstârnacului față de condițiile de mediu.

Temperatura.

Temperatura minimă de germinare este de 1-2 grade Celsius, iar în faza de repaus a rădăcinilor suportă -7..-8 grade Celsius. Plantele pot ierna în câmp, ceea ce permite ca, înca din toamnă,să se efectueze însămânțarea culturilor de consum sau plantarea culturilor semincere. Temperatura optimă de creștere și dezvoltare este de 18-20 grade Celsius.

Apa.

Pretențiile față de umiditate sunt mai ridicate ca ale morcovului și pătrunjelului,dar nu suportă excesul de umiditate în sol. Rezultate bune se obțin pe soluri suficient de umede și prin irigarea de 5-6 ori a culturilor cu norme de 300-400 m3 apă/ha.

Solul.

Păstârnacul suportă bine solurile mai grele,lucrate adânc, bogate în humus și elemente fertilizante.

Tehnologia culturii.

Este asemănătoare cu cea a morcovului cu unele particularități.

Fertilizarea din toamnă poate fi făcută cu gunoi de grajd bine descompus în doze de 30-40 t/ha. Semănatul se face toamna târziu sau primăvară mai devreme decât la morcov,iar uneori se poate semăna vara în iunie.

Pe teren modelat,în brazed de 104 cm la coronament, se seamănă trei rânduri pe brazdă la distanță de 40 cm între ele, iar pe teren nemodelat și pe suprafețe mici,semănatul se face în rânduri echidistante la 35-45 cm, la adâncimea de 2,0-2,5 cm. Cantitatea de sămânță folosită este de 5-6 kg/ha.

Lucrările de îngrijire.

În momentul în care plantele au 2-3 funze se face primul rărit la 4-5 cm. Producții mari s-au realizat când fiecare plantă a dispus de o suprafață de nutriție de 40 cm2 , de aceea la al doilea rărit se recomandă distanțe de 20-25 cm între plante.

Pentru asigurarea umidității optime se fac irigări în perioada iunie-septembrie, menținând o umiditate de 70-75 % din capacitatea de câmp.

Fertilizarea în vegetație se aplică în iulie-august, perioada de creștere intense a rădăcinilor.

Recoltarea se face toamna,înainte ca solul să înghețe, prin smulgerea plantelor, după dislocarea prealabilă cu cazmanua. Lucrarea este dificilă mai ales la soiurile cu rădăcini lungi,care de multe ori se rup , despeciindu-se calitatea. Culturile însămânțate vara se pot lăsa peste iarnă în cămp și se protejează contra gerului cu frunze,paie sau bălegar păios în vederea recoltării în primăvara următoare.

După îndepărtarea frunzelor, rădăcinile se sortează și se păstrează în aceleași condiții ca și morcovul. Fiind mai perisabile, rădăcinile de păstârnac au însă o durată mai mică de păstrare.

III. Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea în cultura păstârnacului.

Descrierea putregaiul moale (umed) al morcovului (Ervinia carotovora).

Apare în câmp în anii ploioși, își continuă evoluția și în depozite. Mai poate afecta țelina și pătrunjelul.În zona coletului apar pete brune, umede care avansează spre vârf. În interiorul rădăcinii apar caverne pline cu o masă mucilaginoasă, în final putrezește întreaga rădăcină.

Bacteriile au formă de bastonașe, cu cili dispuși peritrih.În perioada de vegetație se răspândesc prin melci, prin larvele unor insecte sau prin apă.De la un an la altul patogenul se transmite prin rădăcini și prin resturile vegetale infectate.

Prevenirea și combaterea putregaiului moale se poate realiza prin: evitarea terenurilor cu exces de apă, rotația culturilor, sortarea rădăcinilor înainte de depozitare, umiditatea să fie sub 80% în timpul păstrării, temperaturi de 1-4 grade Celsius.

Descrierea și combaterea făinării (Erysiphe umbelliferarum).

Apare pe frunze și tulpini, care se acoperă cu pâslă miceliană albă, conține conidioforii și conidiile ciupercii. Mai târziu apar picnidiile negre, iar frunzele se brunifică și se usucă.

Pentru combaterea făinării se pot utiliza tratamente cu fungicide cum ar fi: Tiovit Jet 80 WG în cantitate de 4,0 kg/ha, Kumulus DF în cantite 4,0 kg/ha.

Descrierea putregaiului alb (Sclerotinia sclereotiorum).

Atacă pe lângă păstârnac și pătrunjelul, morovul,țelina, păstârnacul, evoluția continuând și în timpul păstrării.Pe rădăcini apar pete umede, ușor decolorate, care se acoperă cu mucegaiul alb al ciupercii.Ulterior apar și scleroții negri de 3-10 mm, sub această formă ciuperca poate supraviețui în sol mai mulți ani.

Descrierea și combaterea septoriozei (Septoria apiicola).

Pe frunze, tulpini, petiol apar pete brune cu centrul albicios și cu picnidiile negre ale ciupercii.Atacul afectează suprafața de asimilație a frunzelor. Transmiterea bolii se face prin sămânță și prin picnospori.

Prevenirea și combaterea se poate realiza cu utilizarea de sămânță sănătoasă și tratamente în vegetație cu fungicide cum ar fi: Bravo 500 SC în concentrație de 0,2 % (20 ml în 10-13 l/apă), Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l/apă).

 

IV. Descrierea și combaterea dăunătorilor care pot apărea în cultura păstârnacului.

Descrierea și combaterea la păduchele verde (Semiaphis dauci).

Paduchele verde iernează sub formă de ou iar primăvara apar femelele.Prin reproducere asexuată apar mai multe generații nearipate. În luna Mai apar adulții aripați care migrează și se instalează pe plantele gazdă unde cu femelele nearipate se înmulțesc în urma cărora apar atât forme aripate cât și nearipate.

Păduchele verde al morcovului atacă culturile de legume umbelifere (morcov, păstârnac, pătrunjel, țelina, mărar).

Combaterea chimică a păduchelui verde se realizează prin tratamente cu Actara 25 WG în concentrație de 0,3 %, Decis Mega 50 EW în cantitate de 2 ml în 10 l apă.

 

Descrierea și combaterea limaxului cenușiu (Agriolimax agreste).

Limaxul cenușiu iernează sub formă de ou și mai rar sub formă de adult, hibernează în găuri subterane și crăpături din sol, care sunt ferite de îngheț,în care își încetinesc procesele metabolice, intrând într-o stare de letargie.

Melcișorii rezultați din eclozarea ouălor de iarnă, ajung la maturitate la jumătatea lunii iulie. Melcișorii generației a doua apar începând cu a doua jumătate a lunii august, se hrănesc cu organele vegetative ale plantelor, se maturează treptat, devin adulți, se împerechează și în a doua jumătate a lunii octombrie depun ouă,și așa se reia ciclul biologic.

Prevenirea și combaterea apariției putregaiului alb se realizează prin rotația culturilor, evitarea plantelor sensibile față de atacul acestei ciuperci și sortarea rădăcinilor.

Evoluția embrionară depinde de temperatura și de gradul de umiditate, durează între două și patru săptămâni.

Melcii sunt activi ziua, dacă au suficientă umiditate, dacă nu, ei rămân nocturni. În condiții aride, limacsii secretă mult mucus, îngroșându-și masa viscerală și protejându-se astfel de dezhidratare.

Melcul este polifag, se hrănește cu specii de plante cultivate și spontane, atacul producându-se la nivelul tuturor organelor plantelor (subterane și supraterane).

Melcii rod cu ajutorul limbii lor zimțate găuri de formă neregulată pe frunze sau alte părți ale plantei.În zonele roase pot apărea infecții secundare, produse de ciuperci sau bacterii.

Combaterea limacsilor se poate realiza prin strângerea manuală a limacsilor după ploaie sau în timpul nopții la lumina electrică.

Combaterea chimică se poate realiza cu ajutorul moluscocidelor cum ar fi: Mesurol 2 RB în cantitate de 5,0 kg/ha, acesta se împraștie pe suprafața solului sau se poate încorpora la 2-3 cm adâncime în sol. Optimol 4 G 15 kg/ha la fel ca și Mesurolul se împrăștie la suprafața solului sau se poate încorpora în sol.

 

Descrierea și combaterea la coropișniță (Gryllotalpa gryllotalpa).

Coropișnița s-a adaptat foarte bine, în cursul evoluției sale ca specie, la o viață subterană. Cu ajutorul picioarelor anterioare puternice, asemănătoare unor lopeți, coropișnița sapă numeroase coridoare, aflate imediat sub suprafața solului.

Coropișnița se hrănește cu material vegetal, rădăcini, insecte târâtoare mai mici și viermi (râme). Numai în perioada de împerechere, coropișnița iese la suprafață, unde își caută un partener, cu care să se reproducă.

Are o generație la doi ani și iernează ca larvă sau ca adult în sol. Adultul este de 50-70 mm lungime, cu corp robust, castaniu catifelat, terminat cu doi cerci, capul este rotunjit, pronot globulos.

Femela depune între 400-600 de ouă într-un cuib la 30-40 cm adâncime în sol. Larva este asemănătoare cu adulții, la apariție larvele sunt de culoare albă.

În sere și solarii coropișnița apare la începutul lunii martie, iar în câmp pe parcursul lunii aprilie.

Coropișnița este un dăunător polifag, atacând cerealele (grâul, orzul, porumbul), plante tehnice (floarea-soarelui, sfecla, tutunul), puieții din pepinere și mai ales culturile de legume (varza, conopida, ardeiul, vinetele, tomatele). Adulții și larvele rod părțile subterane ale plantelor.

Prezenta dăunătorilor se recunoaște după galeriile practicate în stratul superficial al solului, care se observă cu ușurință, precum și după plantele ofilite, retezate sau roase de la suprafața solului.

Prevenirea apariției coropișniței se poate realiza prin: efectuarea de arături adânci de toamnă, pentru scoaterea la suprafața solului a coropișnițelor intrate la iernat în vederea distrugerii lor prin ger, efectuarea toamna pe terenurile puternic infestate de gropi capcană, cu dimesiuni de 50x50x50 cm, umplute cu gunoi activ de grajd, mediul preferat de coropișnițe pentru iernare și desfacerea lor pe parcursul lunilor ianuarie-februarie, păstrarea gunoiului de grajd în locuri protejate și transportarea lui în câmp pe parcursul iernii, cernerea amestecului de sol folosit la semănat care trebuie repicat printr-o sită deasă, pentru reținerea și eliminarea coropișnițelor.

Combaterea chimică se poate realiza cu ajutorul substanțelor chimice cum ar fi: Mesurol 2 RB în cantitate de 5,0 kg/ha prin încoporare la 2-3 cm în sol sau prin simpla împrăștiere pe suprafața solului, Sintogril Super în cantitate de 30 kg/ha se utilizeză tot prin încorporare sau împrăștierea pe suprafața solului.

Descrierea și combaterea viermilor sârmă (gândaci pocnitori) (Agriotes sp.).

Viermii sârmă sunt răspândiți  în toate regiunile țării dar mai ales în zonele de stepă și silvostepă. Adulții au corpul alungit și îngustat posterior. Elitrele sunt prevăzute cu patru dungi caracteristice.

Caracteristic pentru acest grup de insecte este dispozitivul de sărit, situat la punctul de inserție între prostern și mezostern.

Culoarea variază de la brun roșcat la brun închis. Larvele ating la maturitate lungimea de 18-26 mm. Corpul este cilindric, puternic chitinizat, ceea ce le imprimă o anumită rigiditate, de unde le vine și denumirea de „viermi sârmă”. Din vârsta a doua, culoarea corpului se transformă din alb-transparent în galben-portocaliu lucios, iar capul este brun.

Viermele sârmă prezintă o generație la 3-5 ani și iernează în sol ca insecte adulte și ca larve de diferite vârste, sunt polifage, larvele hrănindu-se cu parțile subterane ale plantelor.

Atacă de preferință cerealele păioase, porumbul, floarea-soarelui, cartoful, sfecla, morcovul, tomatele, tutunul, pomii fructiferi, vița de vie.

Adulții se hrănesc cu elementele florale din inflorescențele cerealelor și umbeliferelor. Larvele provoacă rosături ale rădăcinilor producând galerii în profunzimea acestora. În timpul atacului plantele aflate în primele faze se îngălbenesc și se usucă. Adulții sunt omnivore, se hrănesc cu insecte mici, râme, boabe de cereale germinate.

Prevenirea apariției viermilor sârmă se poate realiza prin: rotația culturilor, arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor, adunarea și distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare.

Combaterea chimică se poate efectua cu Sintogril Super în cantitate de 30 kg/ha printr-o ușoară încorporare, înainte de plantare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Agropataki.ro © Copyright 2022. Toate drepturile rezervate.
Close

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/agropata/public_html/prestashop/blog/wp-includes/functions.php on line 5286