Țelina de rădăcină

541

Țelina se cultivă pentru rădăcina îngroșată și frunzele utilizate la prepararea unor salate, mâncăruri, aromatizarea murăturilor și în conservele de legume.

Rădăcina conține protide, săruri minerale (P, K, Fe, Ca), glucide, vitamine (C, E, PP, A, B1, B2) și substanțe volatile.

 

Țelina este recunoscută prin proprietățile sale medicinale fiind diuretică și vermifugă. Este apreciată în afecțiunile aparatului respirator, ale sistemului nervos și circulator.

Țelina de rădăcina este o plantă bienală cu perioadă lungă de vegetație (180-200 zile).În primul an de cultură, formează o rozetă de frunze și rădăcină îngroșată. Formează în rozetă un număr mare de frunze, lung-petiolate, lucioase și glabre, de culoare verde-închis, de 1-2 ori penat-sectate și aromate. Rădăcina îngroșată începe să se formeze când plantele au 3-4 frunze, este de culoare alb-gălbuie, fragedă și suculentă. Dacă recoltatul se întârzie, țelina devine spongioasă.Greutatea medie a rădăcinii este de 200-300 g, uneori și mai mult. Planta formează și rădăcini secundare, care de obicei se îndepartează pentru a stimula îngroșarea rădăcinii principale.

Țelina nu este pretențioasă față de căldură, dar are o rezistență la temperaturi scăzute mai mică decât pătrunjelul și păstârnacul.

Temperatura minimă de încolțire este de 2-3 grade Celsius, iar temperatura optimă este de 20-30 de grade Celsius.În faza de răsad plantele suportă temperaturi de -3..-4 grade Celsius, iar la maturitate -7..-9 grade Celsius, dar rădăcinile tuberizate nu rezistă sub 0 grade Celsius.

Dacă răsadurile sunt expuse la temperaturi între 4-14 grade Celsius o perioadă mai lungă, acesta determină vernalizarea și apariția tulpinilor florifere în primul an.

Temperatura optimă de vegetație și îngroșarea rădăcinilor este de 16-20 grade Celsius.

Cerințele față de lumină sunt reduse, țelina dând bune rezultate în culturi asociate de legume sau în culturi intercalate în livezi și vii tinere.

Cerințele față de umiditate sunt foarte ridicate, în special în faza de răsărire, plantare și depunerea substanțelor de rezervă.

Țelina nu suportă seceta, dar nici excesul de umiditate care determină ramificarea rădăcinilor și deprecierea lor calitativă. Rezultate bune se obțin în condiții de irigare și în regiunile și anii cu veri umede și răcoroase.

Pentru cultivarea țelinei de rădăcina solurile cele mai indicate sunt cele ușoare sau mijlocii, profunde, neutere și fertile. Rezultate foarte bune se obțin prin aplicare de îngrășăminte organice în cantități mari fiind recomandată fertilizarea în anul culturii cu 40-50 t/ha gunoi de grajd.

Azotul aplicat timpuriu stimulează creșterea frunzelor în detrimentul îngroșării rădăcinilor, care devin spongioase.

I. Tehnologia culturii țelinei de rădăcină.

Semințele de țelină sunt foarte mici și plantele au un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, de aceea înființarea culturii se face exclusiv prin plantarea răsadului, în cultura de vară și de toamnă.

Cultura de vară a țelinei.

Premergătoare bune pentru cultura de țelină sunt: conopida, varza, castraveți, tomatele etc.

Pregătirea terenului începe din toamnă cu desființarea culturii premergătoare, apoi se trece la discuire, nivelare de exploatare, fertilizarea de bază se face cu 40-50 t/ha gunoi de grajd descompus, 300-400 kg/ha superfosfat și 100-120 kg/ha sulfat de potasiu după care se face o arătură adâncă la 20-30 cm.

Primăvara lucrările de pregătire constă din fertilizarea cu 150 kg/ha azotat de amoniu și erbicidarea cu Dual Gold 960 EC în cantitate de 0,8-1,0 l/ha împotriva buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale, aceasta se încorporează în sol la 2-3 cm.

Se mai poate utiliza Stomp 330 EC în cantitate de 5,0 l/ha împotriva buruienilor monocotiledonate și unele dicotiledonate anuale. Se aplică preemergent sau la un interval de 5 zile după semănat.

Producerea răsadurilor se realizează în sere înmulțitor sau răsadnițe calde, prin semănat la sfârșitul lunii februarie. Se seamănă în rânduri la 5-6 cm distanță folosind 1,5- 2,0 g sămânță/m2, respectiv 80-100 g sămânță pentru răsadul necesar unui hectar de cultură.

 

De obicei răsadul nu se repică, semănatul făcându-se mai rar, dar culturile timpurii și suprafețe mici, repicatul se poate face când apare a treia frunză.

Răsadul se îngrijește corespunzator, se udă moderat, se aerisește atent, astfel că temperatura să nu scadă sub 16 grade Celsius, vârsta optimă a răsadului la plantare trebuie să fie de 50-60 de zile.

Plantarea se face la sfârșitul lunii aprilie, manual, cu plantatorul, la aceeași adâncime la care a fost produs răsadul, plantarea mai adâncă împiedică îngroșarea normală a rădăcinilor.

Plantarea pe teren modelat se face în brazde cu lățimea la coronament de 104 cm, câte două rânduri distanțate la 80 cm și 18-20 cm între plante pe rând în cazul soiurilor viguroase , sau trei rânduri distanțate la 37 cm și 20 cm între plante în cazul soiurilor mai puțin viguroase.

Pe suprafețe mici se poate planta pe teren modelat în biloane la distanțe de 60/40 cm sau 50/50 cm, sau pe teren nemodelat în rânduri echidistante la 60/30 cm.

Se recomandă înaintea plantării răsadului să se dezinfecteze cu Zeama Bordeleză în concentrație de 0,5 %, fasonat prin scurtarea rădăcinilor  la 2-3 cm și a frunzelor la 1/3 din lungime și se mocirlește. După plantare se udă bine pentru a asigura prinderea.

Lucrările de întreținere constă din: completarea golurilor după 4-5 zile de la plantare, prășitul mecanic între rânduri de 2-3 ori și manual pe rând, repetat până când rozetele de frunze acoperă intervalul dintre rânduri, se fac 8-10 udări cu norme de 350 m3 de apă/ha, fertilizarea fazială cu azotat de amoniu 80-100 kg/ha, superfosfat 100-150 kg/ha și sare potasică 50-70 kg/ha se aplică în două etape: la 3-4 săptămâni de la plantare și în perioada de creștere intensivă a rădăcinilor, pe suprafețe mici se recomandă efectuarea “copcitului” rădăcinilor secundare, copcitul favorizează îngroșarea mai puternică a rădăcinii principale.

Recoltarea se face eșalonat către sfârșitul verii, în august-septembrie în funcție de cerințele pieței, manual prin smulgerea plantelor și fără îndepărtarea frunzelor.

Cultura de toamnă.

Cultura de toamnă se practică în succesiune după: salată, mazăre,spanac, ceapă sau usturoi de stufat.

Răsadurile se produc în răsadnițe semicalde sau reci, prin semănare între 15-30 aprilie iar plantarea se face între 20 mai și 10 iunie. Îngrijirea culturii se face la fel ca și la cea timpurie, acordând atenție udărilor care se fac mai des.

Recoltarea se face în luna octombrie-noiembrie înainte de înghețarea solului, prin dislocarea rădăcinilor utilizând cazmale, furci sau plugul fără cormană. Se adună plantele, se curăță de pământ, frunze și rădăcini secundare, timp de 1-2 zile după recoltare rădăcinile se lasă în câmp pentru a se zvânta, se sortează și se depozitează în silozuri sau depozite.

II. Descrierea și combaterea bolilor la țelină pentru rădăcină.

Descrierea și combaterea septoriozei (Septoria apiicola).

Septorioza se manifestă mai ales pe frunze, în locul unde s-a produs infecția, apar pete mici (1-3 mm diametru), circulare, de culoare galbenă-cafenie, înconjurate de o margine brună.

Boala apare mai întâi pe frunzele din apropierea solului și treptat pe celelalte, frunzele atacate puternic, se îngălbenesc și se usucă.

Agentul patogen se numește Septoria apiicola care iernează în frunzele atacate sub formă de picnospori în picnidi, ciuperca supraviețuiește și în sămânța infestată.

Prevenirea apariției septoriozei se poate realiza prin: utilizarea de sămânță sănătoasă, adunarea și distrugerea resturilor vegetale puternic infectate, rotația culturilor, respectarea igienei culturale.

Combaterea pe cale chimică se realizează prin tratamente cu fungicide cum ar fi: Bravo 500 SC în concentrație de 0,2 % (20 ml în 10-13 l/apă), Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l/apă), Topsin M 70 în concentrație de 0,05-0,10 %.

 

Descrierea putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea).

Putregaiul cenușiu apare la începutul perioadei de depozitare. Pe rădăcini apar leziuni bine definite negre-maronii fără nici o urmă de mucegai.

Cum țelina este păstrată o perioadă mai lungă apariția putregaiului este tot mai mare. Ciuperca supraviețuiește în sol și pe resturile plantelor din cultură.

Infecția se extinde în tompul perioadelor umede din toamnă, când rezistentă frunzelor se diminuează.Frunzele sunt infectate prin contact direct sau prin sporulație, de la frunze sporii ajung la rădăcină. Țelina recent depozitată este mai rezistentă la atacul de putregai cenușiu.

Atacul este mai vizibil în vârful rădăcinii. La temperaturi de 5 grade Celsius se vor dezvolta frunzele noi care la rândul lor vor fi ușor de infectat. Boala se poate împrăștia în spațiul de depozitare ca rezultat a sporulației și al contactului direct.

Prevenirea apariției putregaiului cenușiu se poate realiza prin următoarele procedee: cultura se recoltează pe vreme uscată pentru a limita cantitatea de pământ care rămâne pe rădăcină, se recoltează cu mare grijă pentru a nu răni rădăcinile.

Descrierea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum).

Atacă pe lângă țelină și pătrunjelul, păstarnacul, morcovul, evoluția continuând și în timpul păstrării. Pe rădăcini apar pete umede, ușor decolorate, care se acoperă cu mucegaiul alb al ciupercii. Ulterior apar și scleroții negri de 3-10 mm, sub această formă ciuperca poate supraviețui în sol mai mulți ani.

Prevenirea și combaterea apariției putregaiului alb se realizează prin rotația culturilor, evitarea plantelor sensibile față de atacul acestei ciuperci și sortarea rădăcinilor.

Descrierea și combaterea făinării la țelină (Erysiphe umbelliferarum).

Apare pe frunze și tulpini, care se acoperă cu pâslă miceliană albă, conține conidioforii și conidiile ciupercii. Mai târziu apar picnidiile negre, iar frunzele se brunifică și se usucă.

Pentru combaterea făinării se pot utiliza tratamente cu fungicide cum ar fi : Tiovit Jet 80 WG în cantitate de 4,0 kg/ha, Kumulus DF în cantite 4,0 kg/ha.

III. Descrierea și combaterea dăunătorilor la cultura de țelină.

Descrierea și combaterea la musca țelinei (Piophyla heraclei).

Musca țelinei se dezvoltă pe aparatul foliar, unde larvele distrug țesuturile dintre epidermele frunzelor, în urma cărora apar galerii de mare întindere, atacul devine evident pe parcursul lunii mai.

Atacul cauzat asupra culturilor de legume din câmp poate fi limitat printr-o serie de măsuri preventive și curative.

Dintre măsurile preventive o deosebită importanță  o au: strângerea resturilor vegetale, arături adânci de toamnă pentru îngroparea sub brazdă a pupelor care iernează în orizonturile de suprafață, rotația anuală a culturilor, sortarea materialului înainte de plantare și eliminarea răsadurilor și a rădăcinilor cu simptome de atac, prășiri repetate pe parcursul perioadei de vegetație pentru distrugerea plantelor gazdă din flora spontană, smulgerea plantelor cu simptome de atac, înainte de retragerea larvelor în sol pentru impupare, înființarea de benzi capcană din plante similare culturilor practicate, pe care adulții să-și depună ponta.

Combaterea chimică se poate realiza prin utilizarea insecticidelor cum ar fi: Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % , Confidor Energy în concentrație de 0,015 % sau Actara 25 WG în concentrație de 0,02 % .

 

Descrierea și combaterea la păianjenul roșu comun (acarian) (Tetranycus urticae).

Masculul are culoare galbenă verzui-deschis, iar în stadiul de adult are culoare brună. Femela este la început de culoare galbenă roz și în final devine portocalie. Corpul are o formă elipsoidală la femelă și piriformă la mascul. Are 5-6 generații pe an.

Ouăle depuse de femele sunt rotunde de culoare albicioasă sau gălbuie și au un conținut aproape transparent. Odată ce embrionul începe să se dezvolte, conținutul oului devine tulbure, iar ouăle se îngălbenesc. La o temperatură de 15 grade Celsius embrionulul se dezvoltă în decursul a 15 zile, iar la o temperatură de 30 grade Celsius dezvoltarea embrionului se relizează în doar 2-3 zile.

Din ouăle fecundate ies femele, din cele nefecundate masculi. Păiajenul roșu se hrănește cu conținutul celulelor plantei.

Prezența păianjenului este semnalată de petele mici de culoare albă de pe frunze (mai ales cele de pe partea inferioară a frunzei) și a unei pânze de păianjen țesute în jurul plantei sau a anumitor părți ale plantei. În cazul unei contaminări masive a frunzele se inalbesc din cauza leziunilor multiple.Planta este in totalitate acoperita cu o panza de paianjen, iar pe extremitatile frunzelor și a mugurilor de floare se acumulează o masă de trupuri mișcătoare.

Acarianul roșu comun iernează în stadiu de adult sub resturile vegetale. Acarienii colonizează partea inferioară a frunzelor, frunzele atacate se recunosc prin apariția unor pete de culorare gălbui care corespund înțepăturilor făcute de păianjen.La un atac puternic frunzele atacate se usucă și cad.

Combaterea chimică se realizează cu insecto-acaricide cum ar fi: Vertimec 1,8 % în concentrație de 0,1 % (1,0 l/ha), Milbecnock EC în concentrație de 0,075 % (10 ml în 13 l/apă), Omite 570 EW în concentrație de 0,1 % (10 ml în 10 l/apă), Nissorun 10 WP în concentrație de 0,04 % (5 g in 12 l/apă).

 

Descrierea și combaterea limaxului cenușiu (Agriolimax agreste).

Limaxul cenușiu iernează sub formă de ou și mai rar sub formă de adult, hibernează în găuri subterane și crăpături din sol, care sunt ferite de îngheț, în care își încetinesc procesele metabolice, întrând într-o stare de letargie.

Melcișorii rezultați din eclozarea ouălor de iarnă, ajung la maturitate la jumătatea lunii iulie. Melcișorii generației a doua apar începând cu a doua jumătate a lunii august, se hrănesc cu organele vegetative ale plantelor, se maturează treptat, devin adulți, se împerechează și în a doua jumătate a lunii octombrie depun ouă,și așa se reia ciclul biologic.

Evoluția embrionară depinde de temperatura și de gradul de umiditate, durează între două și patru săptămâni.

Melcii sunt activi ziua, dacă au suficientă umiditate, dacă nu, ei rămân nocturni.În condiții aride, limacsii secretă mult mucus, îngroșându-și masa viscerală și protejându-se astfel de dezhidratare.

Melcul este polifag, se hrănește cu specii de plante cultivate și spontane, atacul producându-se la nivelul tuturor organelor plantelor (subterane și supraterane).

Melcii rod cu ajutorul limbii lor zimțate găuri de formă neregulată pe frunze sau alte părți ale plantei.În zonele roase pot aparea infecții secundare, produse de ciuperci sau bacterii.

Combaterea limaxilor se poate realiza prin strângerea manuală a limacsilor după ploaie sau în timpul nopții la lumina electrică.

Combaterea chimică se poate realiza cu ajutorul moluscocidelor cum ar fi: Mesurol 2 RB în cantitate de 5,0 kg/ha, acesta se împraștie pe suprafața solului sau se poate încorpora la 2-3 cm adâncime în sol. Optimol 4 G 15 kg/ha la fel ca și Mesurolul se împrăștie la suprafața solului sau se poate încorpora în sol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Agropataki.ro © Copyright 2022. Toate drepturile rezervate.
Close

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/agropata/public_html/prestashop/blog/wp-includes/functions.php on line 5286