Cultura de pepene galben

Pepenele galben este cultivat pentru fructele sale, care se pot consuma în stare proaspătă sau ca fructe glasate, marmeladă, dulceță, salată de fructe, fiind apreciate pentru gustul, aroma și parfumul lor deosebit.

Pepenele galben conține zahăr, proteine, vitamine (B1, B2, B6), caroten (fructele cu miez portocaliu), săruri minerale (Ca, P, K, Fe).

Pepenele galben este o plantă anuală, erbacee, cu o perioadă de vegetație de 80 și 110 zile, are exigente mari față de caldură, temperatura optimă pentru germinare a semințelor este de 25-30 grade Celsius, temperatura minimă fiind de 14-15 grade Celsius iar temperatura maximă de 35 grade Celsius.La temperaturi de 12-15 grade Celsius plantele își reduc sau își încetează ritmul de creștere, iar la peste 40 grade Celsius creșterea se oprește complet.

Cerințele față de apă a pepenelui galben sunt moderate datorită structurii sistemului radicular, care îi imprimă o rezistență mai mare.

Pepeni galbeni se cultivă în principal în câmp dar datorită calităților organoleptice deosebite ale fructelor s-a impus necesitatea cultivării lor în cadrul unor culturi protejate și forțate.

I. Cultivarea pepenilor galbeni în câmp

Tehnologia de cultivare în câmp a pepenilor galbeni se diferențiază în funcție de modul de dirijare a tulpinilor. Se practică cultura pe sol și cultura pe spalier.

Cultura pe sol

Lucrările încep toamna prin nivelarea de întreținere, discuirea, fertilizarea de bază cu îngrășământ organic 30-60 t/ha semidescompus, și îngrășăminte chimice 50 -70 kg s.a./ha P2O5,70-90 kg s.a./ha K2O încorporându-se în sol odată cu arătura adâncă la 25-28 cm.

În sol se mobilizează cu combinatorul la 7-8 cm adâncime și se completează fertilizarea cu 40-60 kg s.a. /ha N 30-80 kg s.a./ha P2O5 și 30-70 kg s.a./ha K2O.

 

Solul se modelează în straturi înălțate cu coronamentul de 104 cm. Cultura se înființează prin semănat direct între 25 aprilie-10 mai, când în sol la adâncimea de 5-6 cm se realizează constant temperatura de 12-14 grade Celsius.

Semănarea se face mecanizat la adâncimea de 3-4 cm, norma de semințe fiind de 3-5 kg/ha. Pe stratul înălțat se seamănă un rând la 15-20 cm de margine sau la mijlocul acestuia după schema 150 x 22-26 cm, când se asigură 25-30 de mii de plante pe hectar, pentru soiuri mai viguroase realizându-se 20-24 de mii de plante pe hectar.

În zonele cu precipitații în luna mai, pentru a realiza producții mai timpurii, se practică semănatul în cuiburi amenajate peste un substrat de încălzire cu gunoi de grajd care a fost introdus în gropi la adâncimea de 30 cm, distanța între cuiburi fiind de 40-50 cm.

Lucrările de întreținere sunt aceleași ca și la cultura de castraveți dar cu unele particularități cum ar fi: răritul se realizează în faza de 1-2 frunze adevărate, lăsându-se două plante la cuib, se fac 2-3 prășiri mecanice și 1-2 manuale, 3-4 udări cu norme moderate de 250-300 m3 apă pe hectar, udatul se evită în perioada coacerii fructelor pentru a evita crăparea acestora, se fac 2-3 fertilizări suplimentar.

 

La soiurile timpurii se limitează numărul de fructe pe planta la 5-8. Pe suprafețe mai mici se practică ciupitul tulpinii după 3-4 frunze și a lăstarilor după 5-8 frunze, influențând o ramificare mai rapidă.

Recoltarea are loc la maturitatea fiziologică deplină sau cu câteva zile mai devreme la soiurile cu postmaturare. Momentul optim de recoltare este la intensificarea parfumului, schimbarea culorii, apariția unor crăpături ușoare la nivelul peduncului, fructele sunt grele iar prin lovirea cu degetul nu trebuie să sune a gol.

Recoltarea se realizează eșalonat din mijlocul lunii iulie și până la sfârșitul lui august, iar la soiurile târzii recoltarea se poate prelungi până în luna septembrie. 

Cultura pe spalier

Este asemănătoare celei cu dirijarea vrejurilor pe sol dar prezentând unele avantaje cum ar fi: o iluminare mai bună a plantei și a florilor în general, maturarea mai rapidă a fructelor, reducerea numărului de fructe putrezite datorită evitării contactului cu solul.

Schema de plantare se realizează în benzi cu 2 rânduri cu distanță de 30 cm între rândurile benzii și 180 cm între benzi și 40-45 cm între plante pe rând. Plantele se susțin pe sfori, care se leagă de sârmă spalierului și apoi la baza plantei prin înfășurare. 

 

Cultivarea pepenilor galbeni în seră

În sere cultura de pepeni galbeni este practicată în două cicluri: ciclul de primăvară și primăvară toamna, efectuându-se pe sol încălzit, neîncălzit sau pe subsrat biologic termogen, în special pe pale de paie.

Pentru a putea cultiva pepenele galben în seră trebuie respectate următoarele cerințe: sera trebuie să fie bine încălzită și menținută o temperatură uniformă de 18 grade Celsius, să permită introducerea în seră a cel puțin 2-3 stupi de albine pe hectar, pentru a se putea realiza polenizarea.

Pregătirea serei se începe cu fertilizarea de bază prin aplicarea gunoiului de grajd în cantitate de 80-100 t/ha. Este bine ca gunoiul de grajd să se aplice în benzi late de 1 m în lungul rândurilor de plante după care se încorporează în sol.

Producerea răsadurilor se realizează prin semănat direct în ghivece sau cuburi nutritive cu latura sau diametrul de 7-8 cm, sau ghivece din turbă (Jiffy-pots). Pentru un hectar de cultură sunt necesare în jur de 1-1,2 kg semințe.

 

 

În funcție de momentul înființării culturii și ținând cont de vârsta răsadurilor, semănatul se începe la 20 decembrie și se continuă până martie. Dacă condițiile sunt optime pentru semințe răsărirea are loc în 4 zile.

În răsadnițe se fac tratamente cu Previcur Energy în concentrație de 0,1% sau Folpan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (15 g in 10 l apa).

Tratamentul cu Previcur Energy și Folapan 80 WDG se efectuează pentru a preveni și combate ciupercile fitopatogene care pot apărea din sol.

O astfel de boală este căderea plăntuțelor, agentul patogen fiind ciuperca din genul Pythium sau Rhizoctonia solani care provoacă putrezirea plăntuțelor din răsad.

Căderea plăntuțelor este o boală extrem de periculoasă pentru răsaduri poate să apară la orice cultură.

Boala apare la colet (zona dintre rădăcină și tulpină) spre rădăcină și spre tulpină.Odată instalată boala este foarte greu de combătut, plăntuțele atacate sunt distruse (sunt verzi dar rădăcina și o zonă din colet precum și tulpină este putrezită și măcerată).

 

Condițiile de mediu din răsadnițe, solarii, sere sunt hotărâtoare pentru apariția infecțiilor. Temperatura moderată, umiditatea aerului și a solului peste normal, formarea condensului, aerisirea insuficientă sunt factorii care favorizează apariția infecțiilor.

Un răsad de bună calitate se obține după 40-50 de zile. În cazul în care se folosesc cultivare care se conduc pe două tulpini sau cu fructificare pe lăstarii de ordinal II este necesară ciupirea răsadului în faza de 4-5 frunze, lăsând primele 2-3 frunze astfel încât la plantare acesta să aibă 2-3 lăstari porniți.

Plantarea în seră se realizează la începutul lunii februarie, pentru serele încălzite și cultura pe substrat biologic termogen, în martie, pentru serele semi încălzite și în aprilie, pentru serele neaîncălzite.Se plantează în 2 rânduri pe travee după schema (60+200+60)x 30-40 cm, se asigură o desime de 16-21 de mii de plante  pe hectar.

Temperaturile se mențin între 24-26 grade Celsius, se evită udarea prin aspersiune norma de udare este între 200-250 m3/ha, iar dacă nu este posibil se coboară coloanele de irigare spre baza plantelor, este ideal utlizarea udării prin picurare.

Este necesară aerisirea în permanență a serei chiar și în perioadele reci. Se aerisește zilnic între 5-15 minute în timpul prânzului, când în exterior temperaturile sunt positive, iar în sere se depășesc temperaturi de 25 grade Celsius.

Fertilizarea fazială se aplică începând cu creșterea fructelor, în mai multe reprize.

 

Palisarea plantelor se face în special în formă de “ V “, tăierile de fructificare efectuându-se în funcție de cultivarul folosit, vigoarea acestuia și luminozitatea.

Plantele se pot conduce în trei sisteme diferite:

1. conducerea tulpinii principale fără ciupirea vârfului, prezentând avantajul timpurietății producției.
2. ciupirea răsadului la 3-4 frunze și conducerea unui lăstar ca tulpină principală, cu avantajul uniformității fructelor, dar producția este întârziată.
3. ciupirea răsadului la 3-4 frunze și conducerea cu 2 lăstari în “V”, fructele obținute sunt mai mici decât la primele două variante.

Lăstarii laterali se elimină în totalitate până la înălțimea de 60 cm față de sol, în continuare până la sârmă se lasă lăstari purtători de flori femele, iar după legarea fructelor și când acestea au mărimea unei nuci se face ciupitul lăsându-se o frunză în plus. La nivelul sârmei, tulpina se conduce spre sârma vecină, orizontal, lăsându-se apoi lăstari purtători de rod. Pe tulpină vertical se asigură 3-4 fructe (pentru a obține fructe timpuriu), iar pe lăstari încă 3-4 fructe. Lăstarii sterili se ciupesc la 1-2 frunze sau se elimină.

Polenizarea florilor este necesară să se efectueze în lunile martie și aprilie, deoarece datorită luminozității slabe, majoritatea florilor avortează.Polenizarea fiind entomofilă, impune introducerea în sere a 2-3 stupi pentru un hectar de cultură.

Recoltarea are loc la maturitatea fiziologică deplină sau cu câteva zile mai devreme la soiurile cu postmaturare.

Momentul optim de recoltare este la intensificarea parfumului, schimbarea culorii, apariția unor crăpături ușoare la nivelul peduncului, fructele sunt grele iar prin lovirea cu degetul nu trebuie să sune a gol.

Cultivarea pepenilor galbeni în solarii

 

Pregătirea solului începe din toamnă, prin strângerea și scoaterea resturilor vegetale ale culturii anterioare și fertilizarea de bază cu 60-80 t/ha gunoi de grajd semidescompus, 50-60 kg s.a. /ha P2O5, 50-60 kg s.a. /ha K2O, ce se încorporează în sol odată cu afânarea adâncă.

Pentru obținerea de producții mai timpurii, cultura se poate amplasa pe substrat biologic, termogen, respective gunoi de grajd păios sau paie fertilizate cu îngrășăminte chimice, introduse în șanturi de 30 x 30 cm și acoperite cu amestec nutritiv.

Solul se modelează obligatoriu în vederea irigării pe rigole.Cultura se înființează prin răsad obținut în sere înmulțitor, solarii cu dublă protejare și mai rar în răsadnițe.

Se seamănă în cuburi nutritive, uneori în pahare din plastic, semănatul se face între 1- 5 martie, norma de semințe utilizată este de 1,5-1,8 kg semințe pe hectar. La plantare, răsadul trebuie să aibă 5-6 frunze adevărate și o vârstă de 40-45 de zile.

 

Plantarea are loc între 15-20 aprilie, se amplasează 3 rânduri după schema (90+180+90)x 30 cm, se realizează o desime de 18-19 mii de plante pe hectar.

Plantele sunt conduse pe verticală cu ajutorul sforilor până la sârmele spalier, apoi se dirijează spre planta vecină în lungimea rândului. Pe porțiunea de la bază până la 40-50 cm se îndepărtează lăstarii, frunzele și fructele. În continuare se lasă 2-3 lăstari cu câte un fruct, iar pe tulpina principală 1-2 fructe pe plantă asigurându-se 3-5 fructe în funcție de soi.

Recoltarea se face manual, eșalonat, începând din a doua decadă a lunii iulie și până în luna august.

II. Descrierea și combaterea bolilor la cultura de pepeni galbeni

Descrierea și combaterea manei (Pseudoperenospora cubensis)

Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare, boala manifestându-se pe frunze prin apariția unui număr foarte mare de pete, cu diametrul de 2-24 mm, de regulă colțuroase, la început de culoare verde-gălbuie, apoi galbene ca lămâia, pentru ca după câteva zile să devină brune deschis.

În dreptul petelor, pe fața interioară a frunzelor, se formează un puf cenușiu-violaceu, alcătuit din organele de înmulțire asexuată a ciuperci.

În condițiile favorabile dezvoltării bolii sunt atacate aproape toate frunzele plantelor, începând cu cele bazale, pe fiecare frunză formându-se peste 200 pete, care pot să conflueze și să distrugă astfel porțiuni mari din limb.Frunzele puternic atacate se brunifică, se usucă, devin sfărâmicioase și cad.

Atacul se manifestă foarte rar pe fructe, acestea rămân mici, nu mai ajung la maturitatea completă, fiind lipsite de aromă.

Înfecția apare în prezenta apei pe frunze, la temperaturi de 16-22 grade Celsius.

Prevenirea apariției manei se poate realiza prin: așolamentul 3-4 ani, arătura adâncă pentru îngroparea resturilor vegetale.

Comabaterea chimică se poate realiza prin tratamente cu fungicide cum ar fi: Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (2,0 kg /ha), Aliette 80 WG folosit în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă pe 100-130 mp), Folpan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha), Funguran OH 50 WP în concentrație de 0,3 % (30 g în 10 l apă), Merpan 80 WDG în concentrație de 0,15 % (1,5 kg/ha) (15 g în 10 l apă), Ortiva 250 SC în concentrație de 0,075 % (0,75 l/ha) (7,5 ml in 8,0 l apa), Polyram DF in concentratie de 0,2 % (20 g in 10 l apa), Previcur Enegy in concentratie de 0,25 % (2,5 l/ha) (15 ml în 6,0 l apă), Ridomil Gold MZ 68 WG în concentrație de 0,25 % (2,5 kg/ha) (25 g în 8 l apă pe 100 mp), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (2 kg/ha) (20 g în 10 l apă), Zetanil Blu în concentrație de 0,3 % (3,0 kg/ha) (30 g în 8 l apă), Zeama Bordeleză 0,75 % (50 g în 8-10 l apă).

 

Decrierea și combaterea făinării (Sphaerotheca fuliginea)

Atacul se manifestă numai pe frunze, pe ambele fețe sub forma unor colonii albe, prăfoase de miceliu, care poate cuprinde tot limbul.Conidiile diseminate transmit infecția în cultură, iar periteciile formate pe frunzele atacate (numai în câmp) rezistă peste iarnă și așa infecția se transmite de la un an la altul.

La umiditatea aerului de 70 % și temperatura de 26-28 grade Celsius condițiile sunt optime pentru infecție.

Prevenirea apariției manei se poate realiza prin: așolamentul 3-4 ani, arătura adâncă pentru îngroparea resturilor vegetale.

Combaterea chimică a făinării se realizează prin tratamente repetate cu fungicide cum ar fi: Tilt 250 EC în concentrație de 0,015 % (4 ml în 26 l apă), Topas 100 EC în concentrație de 0,025 %, Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă), Kumulus DF în concentrație de 0,4 % (30 g în 7,5 l apă), Shavit F 72 WP în concentrație de 0,2 % (2,0 kg/ha) (20 g în 10 l apă), Thiovit Jet 80 WG în concentrație de 0,3-0,4 % (3,0-4,0 kg/ha), Manoxin M60 PU în concentrație de 0,4 % (4,0 kg/ha).

Decrierea și combaterea antracnozei (Colletotrychum lagenarium)

Este provocată de ciuperca Coletotrichum lagenarium și atacă fructele, tulpina și frunzele. Pe frunze apar pete cafenii care se măresc, se împreunează și frunza se sfâșie. Pe fața inferioara apare un mucegai roșiatic.

Fructele atacate prezintă aceleași simptome.În aceste pete se localizează bacterii care provoacă în final putrezirea fructelor.

Transmiterea bolii se realizează prin sămânță.Tratarea semințelor este singurul mijloc de prevenire.Îndepărtarea resturilor de plante și igiena culturală contribuie de asemenea la prevenirea apariției ciuperci.

În combaterea antracnozei se pot utiliza următoarele substanțe: Dithane M-45 în concentrație de 0,2 %, Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 %,( 20 g în 10 l apă).

Descierea și combaterea alternariozei (Alternaria cucumerina)

Alternarioza atacă de obicei frunzele și tulpinile dar poate ataca și fructele.Pe frunze atacul apare sub forma unor pete, la început mici, de culoare gălbuie, care se extind concentric și treptat se brunifică. Petele sunt precis delimitate, la un atac puternic ocupând zone mari din suprafața frunzelor, provocând uscarea acestora.Pe zonele atacate din limb se formeazăî o pâslă fină, de culoare brună, cu zonare caracteristică.

Pe tulpini și lăstari apar pete alungite, brune, zonarea concentrică, fiind mai puțin evidentă. Pe fructe atacul apare sub forma unor pete circulare, care se adâncesc în țesuturi.

Pentru combaterea apariției alternarozei se pot lua următoarele măsuri agrotehnice: folosirea arăturii adânci pentru îngroparea resturilor vegetale, așolamentul 3-4 ani, folosirea de îngrășăminte cu microelemente pe bază de zinc măresc rezistența plantelor și totodată asigură sporuri mari de producție, cultivarea de soiuri și hibrizi rezistenți.

Combaterea chimică a alternariozei se poate realiza cu fungicide cum ar fi: Bravo 500 SC în cantitate de 1,5-2,0 l/ha (20 ml în 10-13 l apă pe 100-130 mp), Dithane M-45 în concentrație de 0,2 % (20 g în 10 l apă), Dithane Neotec 75 WG în concentrație de 0,2 % (20 g in 10 l apa), Shavit F 72 WP in concentratie de 0,2 % (2,0 kg/ha) (20 g in 10 l apa), Antracol 70 WP in concentrație de 0,2% (2,0 kg/ha) (20 g în 10 l apă).

Ofilirea vasculară (Fusarioza)

Boala este cauzată de ciupercile din genul Fusarium spp și Verticilium spp.Boala poate să apară și la alte culturi cum ar fi: castraveți, ardei, tomate, vinete, varză, țelină.

Ofilirea vasculară apare atât în sere și solarii cât și în câmp liber în anii cu precipitații abundente.

Plantele atacate se ofilesc, se vestejesc treptat, ofilirea apare când plantele înfloresc sau fructifică. În urma atacului plantele rămân mici, se coc devreme, iar semințele din interiorul fructelor sunt brune sau galbene.Dacă temperaturile sunt foarte ridicate ofilirea apare brusc și plantele pier rapid.

Apariția bolii este favorizată de temperaturile ridicate 27-28 grade Celsius, de umiditatea mare a solului și un pH de 5-5,6 care este ușor acid.

În afară de acești factori la apariția bolii mai poate contribui și lezarea plantelor ce apar fie în timpul repicatului fie datorită diverselor dăunători.

În combaterea apariției bolii se pot utiliza următoarele măsuri: rotația culturilor, cultivarea plantelor cu rezistență la Fusarium și Verticilium, plantele care sunt uscate și nu își revin pe timpul nopții sunt îndepărtate și arse, folosirea moderată a îngrășămintelor chimice care acidifică solul (azotat de amoniu, superfosfat).

Combaterea chimică se poate realiza prin tratamente cu fungicide cum ar fi: Topsin 500 SC în concentrație de 0,1 % prin udări la rădăcină sau Tachigaren 30 L în concentrație de de 0,1 % se aplică tot prin udarea rădăcinii.

III. Descrierea și combaterea dăunătorilor în cultura de pepeni galbeni

Descrierea și combaterea la tripsului tutunului (Trips tabaci)

Tripsul este unul dintre cei mai răspândiți dăunători ai plantelor din agricultură. În condiții de seră este imposibilă distrugerea în totalitate a tripsilor.

Lungimea insectelor adulte este de 2-2,5 mm, iar grosimea corpului nu este mai mare decat 1 mm.Adulți sunt de culoare mai închisă-neagră sau maro.Apariția lor se poate pune calendaristic în lunile martie-aprilie.

Larvele sunt de culoare galbenă sau verzui, acest fapt le permite sa fie cu greu distinse pe suprafața frunzei și a plantei.

Femela depune ouăle în țesuturile frunzelor și a florilor.O femelă poate să depună în jur de 100 de ouă.După 3-5 zile de dezvoltare embrionară apar larvele, care timp de 8-10 zile de viață pe suprafața frunzei năpârlesc de patru ori.Larvele pătrund în sol la adâncimea de 15 cm, unde încă peste 4-5 zile se transformă în insect adulte aripate.Dezvoltarea unei generații durează 15-20 de zile.

Combaterea chimică a tripsului tutunului se realizează prin tratamente cu insecticide cum ar fi: Mospilan 20 SG în concentrație de 0,04 % (4,0 kg/ha), Laser 240 Sc în concentrație de 0,05 %, Confidor Energy în concentrație de 0,08 % (0,8 l/ha), Nuprid Al 200 SC în concentrație de 0,075 % (0,75 l/ha), Actara 25 WG în concentrație de 0,02% (0,2 kg/ha).

 

Descrierea și combaterea la păduchele verde (Cerosipha gossypii)

Femelele depun ouăle toamna, la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarței ramurilor speciilor sâmburoase, dar și în grădinile de legume și în sere. Este o specie migrătoare.

Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor, se hrănesc prin sugerea sevei plantelor. Datorită acestui fapt frunzele se necrozează și se răsucesc, formând pseudocecidii. Plantele atacate sufera și se debilitează, ducând la scăderea producției.

Femelele au corpul globulos, oval, verde-deschis sau verde-închis.Antenele sunt negre. Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor. Femelele aripate au capul și toracele negre, iar abdomenul verde galbui sau roșcat.Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale și 4 pete laterale. Antenele sunt negre, picioarele sunt galben-deschis cu tarsele negre. Corniculele sunt brune, coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.

Combaterea chimică la păduchele verde se realizează prin stropiri cu insecticide cum ar fi: Decis Mega 50 EC în concentrație de 0,02 % (0,2 l/ha), Faster 10 CE în concentrație de 0,03 % (2 ml în 6,6 l/apă), Confidor Energy în concentrație de 0,06% (0,6 l/ha), Mospilan 20 SG în concentrație de 0,0125 % ( 1,5 g în 12 l/apă).

Descrierea și combaterea la păianjenul roșu comun (acarian) (Tetranycus urticae)

Masculul are culoare galbenă verzui-deschis, iar în stadiul de adult are culoare brună. Femela este la început de culoare galbenă roz și în final devine portocalie. Corpul are o formă elipsoidală la femelă și piriform la mascul. Are 5-6 generații pe an.

Ouale depuse de femele sunt rotunde de culoare albicioasă sau gălbuie și au un conținut aproape transparent.Odată ce embrionul începe să se dezvolte, conținutul oului devine tulbure, iar ouăle se îngălbenesc.

La o temperatură de 15 grade Celsius embrionulul se dezvoltă în decursul a 15 zile, iar la o temperatură de 30 grade Celsius dezvoltarea embrionului se relizează în doar 2-3 zile.Din ouăle fecundate ies femele, din cele nefecundate masculi.Păiajenul roșu se hrănește cu conținutul celulelor plantei.

Prezența păianjenului este semnalată de petele mici de culoare albă de pe frunze (mai ales cele de pe partea inferioară a frunzei) și a unei pânze de păianjen țesute în jurul plantei sau a anumitor părți ale plantei.În cazul unei contaminări masive, frunzele se înălbesc din cauza leziunilor multiple.Planta este în totalitate acoperită cu o pânză de păianjen, iar pe extremitățile frunzelor și a mugurilor de floare se acumulează o masă de trupuri mișcătoare.

Acarianul roșu comun iernează în stadiu de adult sub resturile vegetale.Acarienii colonizează partea inferioară a frunzelor, frunzele atacate se recunosc prin apariția unor pete de culoare gălbui care corespund înțepăturilor făcute de păianjen.La un atac puternic frunzele atacate se usucă și cad.

Combaterea chimică se realizează cu insecto-acaricide cum ar fi: Vertimec 1,8 % în concentrație de 0,1 % (1,0 l/ha), Milbecnock EC în concentrație de 0,075 % (10 ml în 13 l/apă), Omite 570 EW în concentrație de 0,1 % (10 ml în 10 l/apă), Nissorun 10 WP în concentrație de 0,04 % (5 g în 12 l/apă).