Cultura Caisului

Caisul este o specie foarte apreciată pentru fructele savuroase și parfumate, ultilizate în consumul proaspăt sau la prepararea de compot, gem, dulceață, suc, nectar, caisată, lichioruri.

Caisul (Prunus armeniaca) este un copac înalt, care ajunge până la înălțimea de 8-12 m și are un trunchi de peste 40 cm în diametru. Coroana copacului este deasă și mare. Frunzele sunt ovale,cu marginile rotunjite. Lungimea acestora este de 5-9 cm iar lățimea de 4-8 cm. Florile au un diametru de 2-4,5 cm și sunt alcătuite din 5 petale de culoare albă sau roz deschis. Fructul este cărnos, zemos și conține un singur sâmbure. Diametrul unei caise poate atinge până la 2.5 cm. Culoarea caiselor este galben-portocalie, uneori cu nuanțe mai închise (spre roșu) în partea cea mai expusă la soare.

Cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretențioasă la condițiile climatice.

Cerințele față de umiditate, caisul nu este deosebit de pretențios mai ales atunci când este altoit pe zarzăr și migdal, reușind chiar și la 500-550 mm precipitații anuale, uniform repartizate din care cel puțin 250-300 mm în perioada de vegetație. În condiții de secetă da producții mici, fructele sunt slab suculente, sensibile la pieirea prematură. Caisul reacționează bine la irigare.

Caisul este pretențios la lumină. În condiții de lumina slabă, lăstarii nu se maturază bine, degeră ușor iarna, iar fructele sunt slab aromate.

Preferă soluri ușoare (25-30 % argilă), permeabile, calde, cu apă freatică la 2,5-3,0 m.

Pregătirea terenului se face după tehnologia obișnuită. Plantarea pomilor se face toamna, eventual primăvara foarte devreme,prinderea la cais se realizează foarte greu. Distanțele de plantare sunt de 5-6 cm între rânduri și 4-5 cm pe rând. Dacă plantarea se face toamna se face un mușuroi mare de pământ peste rădăcini pentru a le feri de ger. Scurtarea verigii altoi se face numai primăvara la 60-70 cm.

Ca sisteme de coroană se recomandă: vasul ameliorat, vasul întârziat aplatizat, palmeta liberă. Formarea coroanei se realizează prin tăieri în uscat și operațiuni în verde. Lăstarii ating frecvent lungimi de 60-100 cm, ei trebuie scurtați, atât viitoarele elemente de schelet, cât și cele de garnisire, în caz contrar, coroanele rămân rare, degarnisite.

Tăierile la cais se fac numai în verde și primăvara în preajma umflării mugurilor, niciodată pe timp geros. Sub cais, solul se menține afânat și curat de buruieni.

Irigarea caisului este necesară în zonele secetoase și mai ales atunci când pomii sunt încărcați de fructe. Se udă cu mare atenție pentru a evita bălțirea, care este foarte periculoasă la cais. Se recomandă minim trei udări: la întărirea sâmburilor, la intrarea fructelor în parga și încă una sau două udări după recoltare.

I. Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea în plantațiile de piersic

Descrierea și combaterea la apoplexia sâmburoaselor

Apoplexia afectează în mod deosebit plantațiile bătrâne de cais, cauzând uscarea treptată și pieirea pomilor. Simptomele apar pe ramuri sub forma brunificării fasciculelor vasculare, care dacă ajung să cuprindă toată circumferința acestora duc la uscarea treptată a lor. Uscarea poate cuprinde tot pomul. Atacul devine evident în zilele secetoase de vară, când pomii suferă din cauza stresului termic și hidric.

Sindromul de apoplexie este rezultatul influenței nefavorabile a factorilor de mediu, atacului unor bacterii sau ciuperci ca Cytospora cincta și a unor ciuperci din genul Verticilium sau Fusarium.

Prevenirea și combaterea apariției apoplexiei se poate realiza prin amplasarea plantațiilor noi pe soluri cu drenaj corespunzător,reglarea încărcăturii de fructe la cais, combaterea bolilor și dăunătorilor, înlăturarea plantelor la pieire.

Descrierea și combaterea moniliozei (Monilinia laxa și Monilinia fructigena)

Boala este foarte răspândită în toate livezile de piersic, producând pagube însemnate mai ales la fructe.

Ciuperca atacă florile, frunzele și lăstarii tineri (Monilina laxa) și fructele ajunse la maturitate (Monilinia fructigena). Florile și frunzele atacate se ofilesc, se brunifică și se usucă, rămânând pe pom pentru multă vreme, cu aspect de opărire sau distruse de îngheț.

Fructele se infectează ușor prin leziunile provocate de grindină și de insecte, cât și prin contactul dintre cele infectate și cele sănătoase. Fructele atacate putrezesc, iar pe suprafața lor apar pernițe proeminente, de culoare cenușie, care constituie fructificațiile conidiene. Fructele atacate se usucă și rămân în mare parte pe ramuri, iar cele căzute se descompun dacă timpul este umed sau rămân mumificate asigurând transmiterea bolii de la un an la altul.

Monilioza este produsă de două ciuperci fitopatogene: Monilinia laxa și Monilinia fructigenă. Iernează sub formă de miceliu de rezistență în fructele mumifiate și în ramurile atacate, precum și sub formă de conidii. Pe organele atacate, primăvara se formează sporodochiile ciupercii, de culoare gălbuie-cenușie, alcătuite din conidiofori cu conidii.

Conidiile sunt luate de vânt sau insecte și ajung pe flori pe care le infectează. Infecția trece prin pedunculi în ramurile tinere și în frunze pe care, pe timp umed, se formează sporodochiile (pernitele) acoperite cu conidii. Aceste conidii servesc drept un izvor de infecție pentru flori, ramuri și fructe. Conidiile sunt elipsoidale, unicelulare, formate în lanțuri simple sau ramificate, pe conidiofori scurți. Infecția se face pe organele susceptibile la atac și prin răni cauzate de insecte, grindina. Ciuperca este un parazit al rănilor. În unii ani se constată pe scleroți formarea apoteciilor cu asce și ascospori. Umiditatea ridicată a aerului (ceață, ploaie) și temperatura scazută, mai ales în timpul înfloritului, sunt factori de bază care favorizează atacurile mari de monilioză. Pe fructele mature atacul este favorizat de înțepăturile insectelor sau de rănile produse de grindină, ceea ce permite pătrunderea miceliului ciupercii.

Prevenirea și apariția moniliozei se poate realiză prin: tăierea și arderea ramurilor uscate, adunarea fructelor mumifiate și distrugerea lor, combaterea dăunătorilor.

Combaterea pe cale chimică se realizează prin tratamente fitosanitare, la căderea totală a frunzelor, la dezmugurire, în faza de buton roz, când 10-15 % din flori au început să-și scuture petalele, la scuturarea totala a petalelor și 2-3 tratamente la fructe.

Fungicidele care se pot utiliza sunt: Bravo 500 SC în concentrație de 0,15 % (20 ml în 13 l apă), Chorus 75 WG în concentrație de 0,02 % (0,2 kg/ha), Folicur Solo 250 EW în concentrație de 0,075-0,1 %, Rovral 500 SC în concentrație de 0,1 % (1,0 l/ha în 1000 l apă), Score 250 EC în concentrație de 0,02 % (0,2 l/ha), Signum WG în concentrație de 0,05 %.

 

Descrierea și combaterea făinării la piersic (Podosphaera pannosa)

Făinarea este răspândită în majoritatea plantațiilor de piersic din țara noastră, la care produce pagube în caz de neaplicarea tratamentelor de combatere. Ciuperca atacă frunzele tinere, lăstarii tineri și fructele. Organele atacate sunt acoperite cu pete de pâslă albicioasă. Frunzele sunt ușor deformate, încrețite, mici, se usucă și cad de timpuriu. Lăstarii erbacei atacați sunt uneori complet înveliți cu o pâslă miceliană albicioasă, din care cauză se îndoaie la vârf, cresc slab și se usucă. Fructele atacate sunt la început acoperite cu pete albicioase, apoi acestea se brunifică și uneori crapă. Fructele rămân mici și deformate. Primele simptome ale bolii apar la piersic în luna Mai, iar atacul maxim se constată în septembrie după sistarea tratamentelor din vară.

Făinarea piersicului este produsă de ciuperca Sphaerotheca pannosa. Iernează sub formă de miceliu în muguri și pe lăstari sau ca periteci pe frunză. Primăvara pe miceliu se formează conidiile care reprezintă sursa de infecție pe timpul perioadei de vegetație. Spre sfârșitul verii, sau în toamnă, apar periteciile sferice, brune, cu apendici scurți, hialini, simpli sau uneori ramificați. În interior periteca conține o asca cu 6-8 ascopori elipsoidali, de 13-30 x 9,5-21 microni. Umiditatea relativă a aerului ridicată, caldura și dozele mari de îngrășăminte, în special cu azot, favorizează dezvoltarea făinării.

Prevenirea și combaterea apariției făinării se realizează prin: prevenirea primelor infecții de primăvara, tăierea și arderea lăstarilor atacați, se încearcă respectarea măsurilor de igienă culturală.

Combaterea chimică se realizează prin aplicarea a 2-3 tratamente chimice în perioada de vegetație. Amintim câteva fungicide ce se pot utiliza în combaterea făinării: Score 250 EC în concentrație de 0,02 % (0,2 l/ha), Tilt 250 EC.

 

Ciuruirea frunzelor și pătarea fructelor de sâmburoase (Stigmina carpophila)

Boala afectează piersicul, caisul, cireșul, vișinul și magdalul. Atacul devine evident pe frunze, de obicei în lunile Mai-Iunie, sub forma unor pete, circulare, conturate în interiorul cărora țesutul atacat se brunifică și se desprinde, dând aspect ciuruit frunzelor afectate. Pe fructe apar în urma atacului formațiuni puctiforme, cu halou roșu-violaceu. Atacul pe lăstari cauzează uscarea și degararnisirea pomilor.

Agentul patogen se numește Stigmina carpophila, iernează ca și conidii în masa de gome și crăpăturile scoarșei, sau ca miceliu în scoarța ramurilor. După ierni blânde conidiile își păstrează viabilitatea și vor produce infecții în primăvară.

Prevenirea și combaterea se realizează prin respectarea măsurilor de igienă culturală, se recomandă efectuarea tratamentelor de iarnă, primăvara-vara. Piersicul având foliajul sensibil, nu se va trata în vară cu produse cuprice.

Combaterea pe cale chimică se poate realiza cu fungicide cum ar fi: Folpan 80 WDG în concentrație de 0,2 %

 

Descrierea și combaterea la fumagina piersicului (Fumago vagans)

 

Fumagina poate să apară pe frunze, ramuri și fructe, pe care patogenul le înnegrește, la suprafața lor dezvoltându-și miceliul și aglomerările de conidii.

Prevenirea și combaterea fumaginei se realizează prin igiena culturală și fungicidele aplicate împotriva patogenilor foliari. Exemple: Dithane-M45, Topsin M 70, Zeama bordeleza, Champ 77 WG etc.

II. Descrierea și combaterea dăunătorilor în cultura piersicului

Descrierea și combaterea la păduchele verde al piersicului (Myzodes persicae)

Femelele aptere au corpul globulos, oval, verde- deschis sau verde – închis. Antenele sunt negre. Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor.

Femelele aripate au capul și toracele negre, iar abdomenul verde gălbui sau roșcat. Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale și 4 pete laterale. Antenele sunt negre; picioarele sunt galben- deschis cu tarsele negre. Corniculele sunt brune; coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.

Femelele depun ouăle toamna, la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarței ramurilor speciilor sâmburoase. Primăvara apare fundatrixul, care dă naștere la mai multe generații de fundatrigene. Acestea se hrănesc pe partea inferioară a frunzelor producând pseudocecidii. Ultima generație de femele aripate migrează pe diferite plante ierboase cultivate și spontane, unde se înmulțesc pe cale partenogenetică vivipară. În toamnă apar femelele sexupare, care migrează pe speciile sâmburoase și dau naștere la formele sexuate. După împerechere femelele depun oul de iarnă.

Păduchele verde al piersicului este un dăunător polifag producând pagube în livezi și pepiniere la speciile sâmburoase, dar și în grădinile de legume și sere. Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor, care datorită sugerii sevei, se necrozează și se răsucesc, formând pseudocecidii. Pomii atacați suferă, iar puieții în pepiniere, se debilitează.

Combaterea pe cale chimică se realizează cu ajutorul insectidelor cum ar fi: Decis mega 50 EW în concentrație de 0,015 %, Actara 25 WG în concentrație de 0,01 %, Fastac 10 EC în concentrație de 0,004 %, Karate Zeon în concentrație de 0,015 %.

 

Descrierea și combaterea la molia orientală (Cydia molesta)

Molia orientală iernează ca larvă complet dezvoltată într-un cocon mătăsos și dens, în crăpăturile scoarței ramurilor și pe trunchi, are 3 generații pe an.
În primăvară, în aprilie, larva se transformă în pupă. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii Mai. Au un zbor crepuscular și nocturn. Ponta începe la câteva zile după împerechere. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor din vârful lăstarului și uneori pe coaja acestuia. Incubația durează 7- 14 zile. Larvele neonate ajung în vârful lăstarilor prin galerii construite în nervura principală și în petiolul frunzei. Ajunsă în lăstar, larva continuă atacul printr-o galerie descendentă.

Dezvoltarea larvară durează 16 – 24 zile. La completa dezvoltare, larvele părăsesc lăstarii și se retrag în crăpăturile scoarței ramurilor și a trunchiului sau în alte locuri adăpostite, unde se transformă în pupe.

Stadiul de pupă durează 7 – 13 zile, astfel că între 20 -30 iunie apar fluturii primei generații. Ouăle sunt depuse pe frunze, lăstari și fructe. Larvele atacă lăstarii tineri și fructele soiurilor de piersic cu coacere timpurie. Ele pătrund în fructe prin zona caliciala sau pedunculară, prin locul de contact al fructelor cu o frunză sau cu un alt fruct. În fruct, larva roade o galerie către sâmbure și se dezvoltă în neregularitățile acestuia, sau în interiorul lui, dacă pereții sunt încă moi. Într-un fruct se dezvoltă 3 – 4 larve. Stadiul de larvă durează 15 – 18 zile. În ultima decadă a lunii iulie apar fluturii generației a II-a. Larvele acestei generații se dezvoltă pe fructele soiurilor târzii. Ajunse la completa dezvoltare o parte din larve (10 – 30%) trec în diapauză hibernală. Majoritatea larvelor își continuă dezvoltarea și în ultima decadă a lunii august, apar fluturii generației a III-a. Larvele apar spre sfârșitul primei decade a lui septembrie, și se găsesc pe păr, gutui și uneori pe măr. Retragerea pentru diapauza hibernală, începe cu 20 – 30 septembrie. Durata dezvoltării unei generații este 27 – 30 de zile, la o temperatură de 21 grade celsius

Fluturii au anvergura aripilor de 10 – 15 mm; aripile anterioare sunt de culoare brună – închis. Spre mijlocul marginii posterioare se distinge o pată oblică, cu marginile mai mult sau mai puțin paralele. Aripile posterioare sunt mai deschise decât cele anterioare. Oul este eliptic, de 1 mm lungime, de culoare albă, apoi de culoare galbenă. Larva are 12-14 mm lungime, de culoare roz-roșcată cu capul galben – brun, cu pete de culoare mai închisă. Pe toate tergitele abdominale, cu excepția primului, prezintă patru plăci lipsite de spiculi. Pupa este de 6-6,5 mm lungime, de culoare brun – deschis, prezentând pe arcul dorsal al ultimului segment abdominal spini largi și tociți.

Combaterea moliei orizontale se realizează cu insecticide cum ar fi: Karate Zeon în concentrație de 0,015 %.

 

Descrierea și combaterea la păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)

Păduchele din San Jose este cel mai temut dușman al pomilor fructiferi, fiind considerat o calamitate pentru livezile infestate. Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de arbori, arbuști și plante ierboase dar preferă speciile lemnoase. Atacă atât părțile lemnoase, frunzele, cât și fructele.Păduchele se fixează cu ajutorul rostrului în țesut și suge conținutul celular. O dată cu înțepatura este introdusă și saliva, care conține o substanța toxică sub acțiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză țesuturile se necrozează, se roșesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacați au o vegetație redusă, frunze etiolate, fructe mici și deformate.

Femelele au scutul aproape rotund cu diametrul de 1,6-2,2 mm, fiind de culoare brună-cenușie cu o pată galbenă-portocalie la mijloc. Sub scut, corpul femelei este cordiform, galben-portocaliu, lung de 0,8-1,2 mm. Femela nu are picioare, aripi, ochi, antene, dar are rostum lung de două ori cât corpul. Pe partea dorsală a pigidiului există trei grupe de glande tubulare lungi și subțiri care secretă mătasea pentru construirea scutului.

Masculii au scutul oval-alungit, brun-cenușiu, lung de 1,2-1,5 mm. Corpul masculilor are lungimea de 08-09 mm, este alungit, de culoare galbenă-portocalie. Masculii au antene păroase, formate din 10 articole, picioare și o pereche de aripi membrănoase. Ei au aparatul bucal rudimentar. Există și masculi nearipați. Larvele primare nou apărute au corpul lung de 0,2-0,26 mm, sunt ovale, galbene-portocalii. Acestea au picioare, antene, ochi și două sete anale lungi. Larvele secundare sunt lipsite de picioare și au forma corpului asemănătoare cu femelele. În timp ce se înmulțește o generație, se întâlnesc toate stadiile de evoluție ale dăunătorului.

Păduchele din San Jose are 2 generații pe an, se înmulțește vivipar. Iernează sub scut ca larvă de vârsta I și de vârsta a III-a fixate pe scoarța pomilor. La începutul lunii aprilie, după ce se hrănesc câteva zile, larvele năpârlesc, diferențiindu-se în masculi și femele. Larvele au culoarea portocalie și se răspândesc pe ramuri, pe tulpini, pe frunze și pe fructe, fiind mobile până la 24 ore.În timp ce se hrănesc larvele secretă fibre de mătase și o ceară specială din care-și formează scutul protector. Aceasta, după 1-2 zile, are culoarea albă-gălbuie, iar după 5-6 zile de la apariție devine cenușie-gălbuie.

Primul tratament se aplică imediat după căderea frunzelor și al doilea se repetă la interval de minim 30 de zile. Cel de-al doilea se poate prelungi până ce pomii au 1-5 % muguri florali umflați.Nu este permis tratarea în timpul umflării mugurilor florali sau dezmuguririi, produsele ce se folosesc împotriva dăunătorilor, depreciază sau chiar ard mugurii florali.

Prevenirea și combaterea se poate realiza prin măsuri preventive și curative. Plantațiile se înființează numai cu material sănătos, liber de San Jose.Se vor aplica tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generație în perioada de vegetație.Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroașe și să se întărească, pentru forma hibernantă – la pornirea pomilor în vegetație (martie-aprilie).

Substanțe chimice care se pot utiliza sunt: Actara 25 WG în concentrație de 0,01 % (0,100 kg/ha), Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă) generația de vară, Mospilan 20 SG în concentrație de 0,025-0,03 % (0,250-0,300 kg/ha), Decis Mega 50 EW în cantitate de 2 ml în 16 l apă pe suprafața de 110 m2, Reldan 40 EC în concentrație de 0,15 %.

 

Descrierea și combaterea la viermele prunelor (Cydia Funebrana)

Viermele prunelor este cel mai periculos dăunător al livezilor de prun, putând distruge 15-70 % din recoltă în anii favorabili înmulțirii, în livezile neîngrijite. Atacă mai ales prunul dar și cireșul, piersicul și caisul. Fructele atacate se recunosc după picăturile cleioase ce se scurg prin orificiul de pătrundere a larvelor, fructele atacate cad și putrezesc.

Viermele prunelor iernează în stadiul de larvă sub frunzele căzute pe sol, sub scoarța exfoliată a pimilor.

Larva este de culoare roz-cărnie, având lungimea corpului de 10-12 mm. Larva are capsula cefalică și plăcile de pe torace de culoare neagră.La ultimul segment anal există un rând de spini în formă de pieptene. În timpul diapauzei, larva este învelită într-un cocon mătăsos. Crisalida se formează în interiorul coconului mătăsos, care este impregnat cu o ceară care-i dă impermeabilitatea, Crisalida are exuvia de culoare cafeniu-închis.

Viermele prunelor iernează ca larvă, are 2-3 generații pe an dar mai frecvent două. Larvele hibernante sunt provenite parțial din prima și a doua generație, precum și din a treia generație (cele care au ajuns la maturitate).În aprilie larvele se transformă în crisalidă, iar după 15-32 de zile apar adulții, fluturașii primei generații. Fluturii primei generații apar între 6 Mai și 4 Iunie. Adulții se hrănesc 2-13 zile, apoi se împerechează și începe ponta. Femelele depun ouăle în 7-20 % din cazuri pe fructele tinere peste 70 % pe frunze, în general pe partea superioară și 8-15 % din cazuri pe ramuri.

Adultul are culoare brună-cenușie, aripile anterioare sunt brune-închise cu pete mai deschise, dispuse median la vârf prezintă cater, o pată ovală, brună-cenușie sau plumburie lucitoare în interiorul căreia se găsesc alte pete mai mici, negre. Aripile posterioare sunt cenușii cu franjuri. În vârful aripilor se distinge câte o pată  plumburie pe care se găsesc 4 linii brune-negricioase dispuse longitudinal.

Prevenirea și combaterea la viermele prunului se poate realiza prin: măsuri de igiena culturală pentru diminuarea rezervei biologice, folosirea capcanelor feromonale.

Combaterea chimică se realizează prin tratamente la avertizare: 1-2 tratamente în Mai-Iunie pentru generația I și 2-3 tratamente în Iulie-August pentru generația a II-a. Substanțe care se pot utiliza în tratament sunt: Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă), Coragen în concentrație de 0,01 % (0,100 l/ha), Decis Mega 50 EW în concentrație de 0,015 % (0,150 l/ha în 1000 l apă), Fastac 10 EC în concentrație de 0,015 % (0,150 l/ha în 1000 l apă), Faster 10 CE ăn concentrație de 0,025 % (0,250 l/ha/1000 l apă), Karate Zeon în concentrație de 0,015 % (0,15 l/ha în 1000 l apă) (2 ml în 13 l apă), Reldan 40 EC în concentrație de 0,1 %.

 

Descrierea și combaterea la păduchele cenușiu (Afide) (Hyalopterus pruni)

Păduchele cenușiu atacă în prima jumătate a verii frunzele și lăstarii de prun și de alte sâmburoase. În urma atacului frunzele se răsucesc sub greutatea indivizilor și capătă culoarea alb cenușie. Păduchele cenușiu are 3-5 generații pe an din care ultima generație este aripată.

Afidele nearipate au 2-2,4 mm, au corpul alungit de culoare verde-deschis cu dungi verde mai închis și acoperit cu o pudră ceroasă cenușie. Au antene mai scurte decât lungimea corpului, formate din 6 articole. Corniculele sunt de culoare închisă, fără peri și fără proeminență la partea apicală, mai scurte decât coada. Coada alungită, închisă la culoare, reprezintă lateral 2 perechi de peri. Aripatele au corpul și lobii toracici de culoare brun-închis, iar abdomenul verde cu benzi de ceară pe fiecare segment. Măsoară 2-2,1 mm. Aripa posterioară prezintă două nervuri oblice. Corniculele și coada la fel ca la formele nearipate.

Afidele iernează în stadiul de ou amplasat pe ramuri. Primăvara, din ouăle de iarnă apar larvele care se hrănesc pe frunze și lăstari, prin înțeparea și sugerea sevei. Principala pagubă este cauzată de fumagina care se dezvoltă pe roua de miere secretată de afide. Organele verzi ale pomilor acoperite de fumagină au un aspect neplacut, iar funcțiile vitale sunt împiedicate. În pepiniere, atacul afidului este și mai periculos pentru lăstarii în creștere ai puieților.

Prevenirea și combaterea apariției păduchelui cenușiu se poate realiza prin: tăierea și arderea lăstarilor infestați și distrugerea buruienilor.

Combaterea chimică se realizează cu ajutorul insecticidelor cum ar fi: Calypso 480 SC în concentrație de 0,02 % (10 ml în 50 l apă), Mospilan 20 SG în concentrație de 0,02 % (1,5 g în 7,5 l apă), Novadim Progres în concentrație de 0,075-0,1 % (100 ml în 100 l apă).